Cum e sa stai in univers
Tu singur printre stele
Si- n haul fara de sfarsit
Sa tot privesti la ele ?
De-aceea oare ne-ai creat ,
Sa-nvingi singuratatea ,
Si ca sa Te distrezi putin
Ne-ai dat si libertatea ?
Dar ce sa facem noi cu ea
Cand e restrictionata,
De cauza si-al ei efect
Suntem liberi vreodata ?
Tu stii ca tot ce-i interzis
Te-atrage si mai tare
Si daca vrei sa faci ceva
Efectul asta doare ?
Nu , nu ma ghidez dupa porunci
Ce-s scrise-n carti de stiinta,
Si am sa fac doar ce vreau eu
Dupa a mea constiinta.
Ca doar si asta Tu mi-ai dat-o
Sa ma dezvolt mai bine
Sa simt atuncea cand gresesc,
Sau cand fac ceva bine.
O, dragul meu copil iubit
Ce ? ti-ai iesit din fire ?
Eu Te-am creat din infinit
Sa fii mereu cu Mine .
Ei, eu nu i-as spune chiar asa,
Ci doar ca-s vesela din fire
Si ma intreb la nesfarsit
Sa aflu a mea menire.
Si daca mai glumesc si eu,
Ce ? e cu suparare ?
Sunt un copil mai razvratit
In lumea asta mare.
Sa stii ca-mi place cand glumesti
Si esti vesel din fire,
Copilul meu cel razvratit
Primeste a Mea iubire.
O , Doamne , cum sa nu primesc
Mareata Ta iubire,
Iti multumesc ca ma iubesti
Si Te gandesti la mine.
Ce frumos spus ! Si cat adevar !
RăspundețiȘtergereIntrebarea asta mi-am pus-o si eu candva: oare, de ce ne-a creat ? Si eu, ca si tine, am gandit ca ar fi fost vorba de un fel de singuratate de ordin cosmic, intrucat, ce nevoie avea El de noi ? Dar, poate ca gandesc in termeni prea marunt-umani, poate ca nu pot eu intelege gandirea divina.
Am auzit o alta parere: ca ne-ar fi creat din generozitate, ca sa ne putem si noi bucura de atatea lucruri ale vietii. O fi... desi, in viata exista si lucruri care sunt exact reversul bucuriei. Totusi, daca El mi-ar fi pus intrebarea, la inceput, daca vreau sa exist sau nu, cred ca as fi spus da... macar din curiozitate, sau ca provocare !:)
Uite ce frumos spui tu lucrurile importante ! Si, da, si eu cred ca El, o Fiinta perfecta, nu se poate supara cand noi glumim, sau ne punem intrebari. Altfel, ar fi creat roboti...
Ma bucur ca existi, draga aryyana, si ne mai aduci aminte de intrebarile importante ! Pe care le "pierdem" pe drum...
Te imbratisez !
O alta parere (si cea mai apropiata de adevar, cred), ar fi aceea ca ne-a creat ca sa ne dea posibilitatea sa ajungem asemeni LUi, sa traim divinul. Ei, dar pana la asta e cale lunga...
RăspundețiȘtergereAcest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
RăspundețiȘtergereDraga Florina , cred ca o data cu ratiunea se naste si neincrederea si indoiala.
ȘtergereChiar daca suntem indrumati de mici spre credinta si spre iubirea fata de EL , pe drumul vietii o mai pierdem si incep framantarile si intrebarile.
In linistea sufletului meu intrebarile se invart , se invart ,dar pana la urma gasesc si motivele pentru ce se intampla anumite lucruri..
Niciodata nu mi s-a intamplat ceva grav sau ceva foarte neplacut , dar eu ma intrab mereu : de ce ?pentru ce ? cine ? de unde ?....
Cred ca fiecare in linistea lui sta de vorba cu EL.
Nu ?
Doresc din tot sufletul sa-ti realizezi toate visurile si sa fii foarte fericita acilo unde te afli.
Te imbratisez si eu mare drag. Pa !
da, fiecare in linistea lui sta de vorba adesea cu El...dar mie-mi place mult cum vorbesti tu cu El.
RăspundețiȘtergerecu drag!